Cautare rapida:

Articole Online Articole Recente Propune un articol Inregistrare Autori Cauta Contact
Articole Online | Director Comunicate de presa » Politica » Comentarii » POPORUL ROMAN, inert si in 2011. Oare, de ce?

POPORUL ROMAN, inert si in 2011. Oare, de ce?

Format PDF | Tipareste

”Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franţa guvernul să spună «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%»? Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă.” – declaraţie a directorului general al grupului Erste, Andreas TREICHL, făcută în decembrie 2011. Românii, în majoritatea lor, au trăit un an 2011 dezastruos. Dezastru pe toate planurile. Nimic nu funcţionează. Dezastru în economie, în agricultură, la sănătate, învăţământ şi, cine Dumnezeului ştie, dacă n-o fi acelaşi dezastru şi pe plan spiritual-religios. Desigur că acest an nu este nici pe departe unul disonant cu ceilalţi dinaintea lui, referindu-ne la perioada de după ’89, ci doar cel mai dezastruos dintre aceştia. Chiar şi în perioadele în care poporul trăia mai binişor, el, de fapt, urma să trăiască prost deoarece nu producea mai nimic. Din ce să trăieşti bine, din împrumuturi? Şi cât o să trăieşti bine din datorii pentru că ele, odată şi-odată, vor scoate capul! Acum, când stăm de vorbă, sântem datori vânduţi, dar această îndatorare se realiza inclusiv în perioadele în care noi credeam că o ducem bine. Şi continuăm să nu producem nimic şi continuăm să credem balivernele care spun că la anul, sau la celălat an, sau aiurea ne vom reveni. Ce uşor, mult prea uşor, sântem de manipulat! Am încercat să discut pe această temă cu câţiva conaţionali şi, lucru foarte curios ţinând cont de evidenţe, aceştia nu prea împărtăşeau acest punct de vedere, ba unii dintre ei îl şi combăteau. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut şi drept ate. Totuşi, în încercarea mea de a-mi susţine afirmaţia cu cât mai multe argumente am plasat în zona aceasta, a dezastrului total, în special populaţia rurală. Ei bine, amicii mei, trăitori prin Bucureşti, în faţa acestui ”amănunt” au ridicat din umeri. Acuma, mai ales după sarabanda decembristă din marile magazine, sau de prin staţiunile montane, iarăşi pot veni diverse voci care să susţină că, de fapt, românii n-o duc chiar aşa de rău! Bine, bine, pot susţine asta, dar îşi dau ei seama de faptul că cei care-şi permit acestea sânt, în interiorul marelui POPOR ROMÂN, doar nişte excepţii?! Păi, au dat cumva ghes în magazine, sau pe pârtii, profesorii români care câştigă câte 250 de euro pe lună, sau poliţiştii români care au început să se sinucidă datorită insolvabilităţii, sau funcţionarii de prin primării care se duc acasă cu salariul minim pe economie, etc, etc? Nici vorbă. Ba mai mult decât atât, ar fi foarte interesant de ştiut câţi dintre cei circa zece milioane de români ”ţărani” au târât coşurile pline cu bunătăţi prin hipermarket-urile marilor oraşe şi câţi dintre ei îşi mai amintesc, măcar, de felul în care arată o pârtie montană?! Dumneavoastră ce credeţi, dragi cititori? Se zice, şi pe bună dreptate, că dacă vrei să cunoşti îndeaproape fibra naţională a unui popor nu trebuie să cauţi aceasta în rândul populaţiei pestriţe a marilor oraşe, ci trebuie să cobori la sate, acolo un de ce? ultura, tradiţiile şi cotidianul, în general, sânt, la unii deloc, la alţii mai puţin alterate, dar în România anului 2011 în această zonă a fost dezastru total. Cine nu crede ar face bine să meargă să cerceteze şi atunci o să vadă nişte oameni aproape abrutizaţi. Sărăcia materială este cruntă, din stradă se văd case vechi, din pământ bătut, paiantă, ori chirpici care intră, pur şi simplu, în pământ, oamenii sânt fie străvezii, fie pământii, alcoolismul este singura ”distracţie” a bărbaţilor, iar femeile aproape s-au tâmpit. Sânt murdari, sânt nespălaţi şi-i vezi îmbrăcaţi, în luna lui decembrie, în ţoale de la 18 lei bucata şi-ncălţaţi cu espadrile chinezeşti făcute din cârpe! Satul român e o jale totală şi, cum ziceam mai sus, cine Dumnezeului ştie ce prăpăd spiritual o fi în sufletele acestor oameni. Revenind la semnalul de alarmă tras de acel austriac, şeful unei bănci din care face parte şi Banca Comercială Română care, în realitate, este austriacă, nu aş vrea sa fiu înţeles greşit; nu vreau să spun că au ajuns străinii să-şi facă griji de români, mai ales că aceşti străini nu sânt alţii decât fix cei care îi mişelesc pe români cum şi când vor ei practicând dobânzi, taxe şi comisioane la care, în ţările lor, nici n-ar îndrăzni să se gândească. Nici vorbă de aşa ceva, dar vreau să evidenţiez cele două ”capete de pod” pe care se aşează respectiva afirmaţie. Este vorba despre aruncarea într-o disperare materială totală a unei imense părţi a populaţiei ţării, dar este vorba şi despre faptul că ea, populaţia cu pricina, nu mişcă un deget pentru a schimba ceva în acest sens. Şi dacă e să ne mutăm cu discuţia din acest areal absolut jalnic numit ”satul românesc” şi să mergem la oraşe, acolo unde de bine de rău mai există oareşice câştiguri, sânt aceştia, românii urbani, mai fericiţi decât ţăranii? Deloc! Cu excepţia câtorva întreprinzători care mai ”mişcă banul”, dar aproape toţi în variantă ilicită şi cu excepţia câtorva salariaţi de pe la nişte multinaţionale care şi ăştia s-au îmbolnăvit de inimă în faţa ameninţărilor cu datul lor afară, în rest este cam acelaşi dezastru. Dar, dragi cititori, ştiti unde cred eu că poate fi întâlnită sărăcia, în deplinătatea ei, în România? În unităţile medicale! Să vă ferească bunul Dumnezeu de această zonă pentru că unele dintre ele sânt adevărate iaduri pe pământ! Nu se poate descrie în cuvinte starea de lucruri din interiorul spitalelor şi clinicilor noastre, iar poporul, aşa bolnav şi pământiu cum a ajuns, se-ndreaptă tot mai mult către aceste căzături unde, în condiţii normale, ar fi trebuit să-şi aline suferinţele. Mor românii pe capete, mor românii de tineri, se-mbolnăvesc de boli incurabile şi toate astea datorită sărăciei. Datorită grijilor şi stresului legate de ziua de mâine. Cei care aveau o anumită vârstă în decembrie ’89 pot constata, pe feţele şi din vorbele actualilor concetăţeni, că starea acestora este cam aceeaşi cu cea din perioada amintită, chiar dacă din alte motive. Trăiau românii în lipsuri grele în 1989 nu datorită lipsei de bani, ci datorită faptului că nu primeau ceea ce le trebuia. Trăiesc românii acum în lipsuri parcă şi mai grele datorită faptului că nu au cu ce cumpăra cele ce le trebuie. Bine dar apare, aproape firesc, următoarea nedumerire: de ce nu facem nimic pentru a schimba ceva în acest sens?! De ce am ajuns să se mire, iarăşi, străinătatea pentru lipsa noastră de reacţie în faţa răului?! Pentru că printre acei puţini români care încă mai fac cozi în magazine şi pe pârtii sânt, de multe ori bine feriţi de ochii lumii, şi aceia dintre noi cărora li se datorează această stare de fapt din România anului 2011 (cu excepţia celor care cheltuie în câteva zile peste suta de mii de euro prin străinătăţuri, pentru ca apoi să revină în ţară şi, pe spinarea poporului, să-şi recupereze banii cheltuiţi). Dacă tot trebuie să murim de inaniţie, de ce n-o facem într-o stare de solidaritate iar în fruntea nostră, ca exemple, să fie conducătorii ţării?! Sau, dacă nu vor să moară odată cu poporul, măcar să nu-l mai fure acum, când l-au adus în sapă de lemn. Ah, că starea actuală a României se datorează într-o oarecare măsură şi stării generale a lumii, da, asta aşa este, dar cum rămâne cu cauzalitatea asta asupra căreia noi, poporul, am putea interveni, anume pauperizarea românilor de către români. Şi nu de oricare dintre români, ci chiar de cei numiţi în fruntea bucatelor! De multe ori am stat şi m-am gândit de ce nu reacţionăm, de ce sântem inerţi, de ce sântem mămăligoşi, vorba franţujilor? Noi, când mai explodăm?! Cât de greu trebuie să fie jugul pe gâtul românului pentru ca acesta să-şi dorească să-l scuture? Eu mă tot întreb acestea şi, iată, se-ntreabă şi străinii. Or şti ei, mai bine decât noi, zicala ”Ţineţi cu poporul ca să nu rătăciţi”?! O avea apatia asta vreo legătură cu toleranţa atât de caracteristică a acestui popor pe care doi mari români o prezintă, de-a fir a păr, în cărţile lor numite ”Creştinismul românesc” – Simion MEHEDINŢI şi ”Istoria toleranţei religioase în România” – B. Petriceicu HAŞDEU? Nu avem nici timp nici spaţiu pentru a intra aici în amănuntele acestor extraordinare lucrări, dar nu putem sări peste întrebarea existenţială pe care însuşi Simion MEHEDINŢI şi-o punea: ”Se ridică însă aici o grea întrebare: e bine oare că poporul român a ajuns la o astfel de concepţie despre viaţă, ori este rău? Şi încă ceva: atâta îngăduinţă, chiar faţă de duşmani, să fie oare o însuşire sinceră, ori e numai făţărnicia unui neam slăbănog care face din slăbiciune o virtute?” Grele cuvinte şi frustratoare; mai ales pentru naţionalişti, dar ele vin de la unul dintre cei mai mari naţionalişti ai acestui neam. Şi măcar dacă această îngăduinţă s-ar datora explicaţiei venite de la acelaşi Mehedinţi: ”Faptele înşirate până aici... dovedesc maturitatea sufletească a poporului român, nu numai din lipsa sentimentului vulgar al răzbunării şi alte însuşiri amintite mai sus, dar şi prin acceptarea de bună voie a suferinţei ca mijloc de purificare şi perfecţionare morală.” Păi, dragi români, dacă ăsta este imboldul nostru spre a accepta sărăcia materială cruntă în care ne-am aflat în anul 2011, înseamnă că sântem mari. Dar mari de tot. Vă daţi seama, să vezi cum cade casa pe tine, să vezi că n-ai bani nici măcar să ajungi la spital, când eşti bolnav, darămite să mai îndrăzneşti să te adresezi doctorului care oricum se târguie cu tine pentru viaţa ta ca şi la piaţă, să-ţi vezi copii analfabeţi iar tu să n-ai bani să-ţi plăteşti nici măcar mult prea împovărătoarele rate bancare la care, cândva, te-ai înhămat, şi toate astea să le accepţi, demn şi conştient, pentru purificarea ta morală şi a familiei tale?! Aşa ceva ar fi, probabil, un comportament unic în lume şi absolut divin, dar, să mă iertaţi, parcă nu-mi vine a crede că asta este explicaţia la lipsa de reacţie a actualului popor! Trebuie să fim sinceri cu noi înşine şi atunci când sântem sus, pe crestele moralităţii şi jertfelniciei, dar şi atunci când ne bălăcim în cel mai negru noroi etic. Nu, fraţilor, acum, în această perioadă, nu dintr-o asumare conştientă şi sfinţitoare a suferinţei stăm noi şi aşteptăm, ci din acea slăbănogeală extrem de periculoasă pentru un neam pe care Mehedinţi-ul o pomenea. Ne complacem într-o stare cvasi-generală de sărăcie şi, vorba unui ieromonah duhovnic al Teleormanului, ne c.... pe noi de frică atunci când se pune problema să răbufnim. Ăsta este motivul pentru care nu facem nici o zi de grevă, iar atunci când facem, în loc să ne cerem drepturile cu sânge în ochi, ne apucăm de dansat pinguinul!!! Este dezolant şi dezarmant în acelaşi timp. Ne lipseşte dramatismul, deşi situaţia generală a României anului 2011 este dramatică la cel mai înalt grad. Avem, fără de puţin, o sută de miliarde de euro datorie la stăpânii lumii, nu producem aproape nimic şi în acelaţi timp acceptăm ca aproape toţi cei care ne conduc să se ocupe exclusiv de un singur lucru – dospirea conturilor lor tocmai prin metoda spolierii noastre. Şi nici măcar n-ar trebui, pentru a îndrepta situaţia, să fim atât de răi încât să ieşim din tiparele creştinismului nostru aproape de două ori milenar. De fapt, pentru un creştin absolut respondabil, aceasta poate fi una dintre cele mai mari frământări interioare – implicarea lui în bunul mers al cetăţii în acelaşi timp cu respectarea, întru totul, a învăţăturii creştine. Mântuitorul nostru ne-a învăţat să fim, vorba latinilor, non resistere malo, dar tot El este Cel care a zis: ”Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” – Ioan: 18, 23. Până-n cele din urmă asta trebuie să facă şi POPORUL ROMÂN, să vorbească bine cerându-şi, de la conducătorii săi, drepturile lui fireşti: să fie lăsat să trăiască în credinţa lui ortodoxă şi demn din punct de vedere material. Nu ”pătule” şi nu ”pogoane” trebuie să-şi ceară românii, ci demnitatea unui trai decent. Atât şi nimic mai mult, dar să le ceară întocmai ca Mântuitorul: Dacă vrem doar ce este al nostru, de ce ne bateţi în halul ăsta?! Sorin ANDREI Ianuarie, 2012.




Despre autor

Sorin ANDREI sorinandreitr@gmail.com sorinandrei.blogspot.com


Despre articol
Autor: Vizitator
Numar de vizualizari: 445
Numar de cuvinte: 2075



Nota: Nu a fost notat

Comentarii

Nu exista comentarii pentru acest subiect.

Adauga un comentariu

Ne pare rau, nu aveti posibilitatea sa adaugati comentarii. Pentru a putea lasa parerea dvs. va rugam sa va autentificati.

    imotrading.to | chequedejeuner.ro